Elevii au avut parte de o vacanță de 10 zile de Paște, urmând ca după trei zile de la începerea ultimului modul să aibă o minivacanță de 1 Mai. La data de 5 mai 2025, elevii din România vor reveni la cursuri, așteptând cu nerăbdare vacanța de vară, care marchează finalul anului 2024- 2025.
Când începe vacanța de vară a elevilor în 2025 și cât durează
Minivacanța de 1 Mai a elevilor și cadrelor didactice a ajuns la final, iar următoarea vacanță pe care elevii o așteaptă este cea de vară. Între minivacanța din luna mai și vacanța de vară a elevilor mai există trei zile libere, de Rusalii, între 7 și 9 iunie 2025. Ultimul modul al anului școlar 2024- 2025 a început la data de 28 aprilie 2025 și se va termina sâmbătă, 21 iunie 2025.
Cu toate acestea, elevii care se află în anii terminali vor începe mai devreme vacanța de vară. Astfel, elevii care sunt în clasa a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor termina anul școlar mai devreme, pe 5 iunie 2025. Elevii care susțin Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a vor termina anul școlar 2024- 2025 pe 13 iunie 2025, potrivit jurnalul.ro.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024- 2025
Există și o excepție, mai exact elevii care urmează clasele din învățământul liceal- filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional. În acest caz, elevii vor avea 37 de săptămâni de cursuri, iar vacanța de vară va începe mai târziu, mai exact pe 27 iunie 2025.
Elevii din întreaga țară se vor bucura de aproximativ trei luni de vacanță de vară, noul an școlar începând la data de 8 septembrie 2025.Calendarul anului școlar 2025- 2026
La începutul lunii martie a acestui an a fost postat, în Monitorul Oficial, calendarul anului școlar 2025- 2026. Potrivit acestuia, programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în funcție de decizia unităților de învățământ.
Intervale de cursuri:
- de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;
- de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;
- de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/ reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
- de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;
Intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
- de sâmbătă, 20 decembrie 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
- de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026, potrivit edupedu.ro.